Finala Miss Models International, concurs organizat pentru prima dată în România

Organizata la Sibiu, finala Miss Models International, concurs organizat pentru prima dată în România, după opt ediţii care au avut loc la New York (SUA), a adus reprezentantei României în acest concurs, Mihaela Elena Williams, premiul de popularitate, acordat de cititorii ziarului “Libertatea”.

“Avem un premiu din partea ziarului ‘Libertatea’, cititorii au votat o câştigătoare şi se pare că Miss România a obţinut premiul de Miss Popularitate. Aşadar, Miss România a fost cea mai populară la ea acasă. Felicitări Miss România”, au anunţat organizatorii concursului, pe scenă.

Concurenta din partea României, Mihaela Elena Williams, are 21 de ani şi este studentă la Arte în cadrul Brooklyn College şi îşi doreşte ca, în paralel cu ascensiunea ei ca model, să deschidă o asociaţie care luptă pentru femeile abuzate şi împotriva traficului de carne vie, potrivit organizatorilor.

Miss Franţa, câştigătoarea Miss Models International 2013, a fost desemnată de un juriu condus de Cătălin Botezatu.

La evenimentul de la Sibiu au participat 20 de concurente înscrise la concursul Miss Diaspora International Models, care ulterior a fost redenumit Miss International Models.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Blue Captcha Image
Refresh

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>