Lacul Ursu deţine trei recorduri mondiale

Lacul Ursu din Sovata
Foto: Agerpres

Cel mai mare lac helioterm din lume, Lacul Ursu, care este cel mai frecventat loc de către turiştii care vizitează Staţiunea Balneoclimaterică Sovata, deţine trei recorduri mondiale, susţine istoricul Jozsa Andras.

Nota zece la bacalaureat va fi premiata anul acesta cu 3.000 de lei

Iata ca cineva din sferele inalte ale puterii s-a trezit si incearca sa premieze performanta in Romania. Astfel, potrivit unei ordonante adoptate in sedinta de guvern, fiecare elev care a luat nota zece la bacalaureat va fi premiat cu 3.000 de lei, potrivit ministrului delegat pentru invăţământ superior, Mihnea Costoiu.

Finala Miss Models International, concurs organizat pentru prima dată în România

Organizata la Sibiu, finala Miss Models International, concurs organizat pentru prima dată în România, după opt ediţii care au avut loc la New York (SUA), a adus reprezentantei României în acest concurs, Mihaela Elena Williams, premiul de popularitate, acordat de cititorii ziarului “Libertatea”.

România s-a clasat pe primul loc în Europa şi pe poziţia a cincea în lume la Olimpiada Internaţională de Fizică

Ca avem o inteligenta sclipitoare stie mai toata lumea, exodul acesteia in tari ce stiu sa profite fiind arhicunoscut. Sa speram ca nu va fi si cazul celor cinci elevi medaliati la Olimpiada Internaţională de Fizică cu două medalii de aur şi trei medalii de argint.

Olimpicii romani la informatica: 4 medalii pentru Romania

Olimpicii români se întorc acasă cu două medalii de aur, una de argint şi una de bronz de la Olimpiada Internaţională de Informatică, care a avut loc la Brisbane, Australia, în perioada 6 – 13 iulie 2013. Toţi participanţii din România se întorc în ţară cu medalii.