Ioana si Marcel din "iGo 8"

Ioana si Marcel, vocile din GPS
Mihaela Popa si Kovacs Hunor, cei doi romani care si-au imprumutat vocile pentru softul i.Go, locuiesc acum în strainatate si folosesc rareori aparatele pentru care au lucrat.



Unul dintre cele mai raspândite softuri de navigare GPS din România, i.GO, foloseste drept ghizi virtuali doua personaje principale: „Doamna Ioana” si „Domnul Marcel”. „Mergeti mai departe… trei… sute… sapte… zeci… de metri… dupa care… virati… la stânga”, este una dintre frazele scurte si fragmentate în intonatie, uneori salvatoare, alteori enervante, rostite de cei doi ghizi virtuali care îi ajuta pe soferi sa ajunga la destinatie într-un oras pe care nu îl cunosc.
Vocile împrumutate
„Doamna Ioana” se numeste, de fapt, Mihaela Popa, iar „domnul Marcel” – Kovacs Hunor, si niciunul dintre ei nu mai locuieste în România.

Mihaela Popa (29 de ani) s-a stabilit la Boston, SUA, unde lucreaza la gigantul Yahoo!, iar Kovacs Hunor (32 de ani) locuieste la Budapesta, în Ungaria, si lucreaza pentru Geomant, o companie ce se ocupa, în principal, cu amenajarea si functionalizarea de call-centeruri.
S-au cunoscut la Budapesta
Mihaela si Hunor s-au întâlnit în Budapesta, unde au înregistrat vocile pentru softul i.Go, la solicitarea unui prieten de-al lui Hunor.

„Înregistrarea a fost facuta în Budapesta, prin 2005. Un prieten de-al meu din Cluj, Simon Andras, de la Suncart, m-a rugat sa-i gasesc un domn si o doamna care sa înregistreze vocile pentru noul soft de GPS. Am tot întrebat si am gasit-o pe Mihaela, pe atunci fiind si ea aici, în Budapesta. Mai greu a fost cu vocea masculina. Am tot cautat si pâna la urma am înregistrat eu. Rasplata noastra a fost una mai mult simbolica. Am facut-o ca sa ajut un prieten si pentru ca era o experienta inedita”, zice „Marcel”.
„Toti prietenii ma tachineaza”

Hunor adauga ca înregistrarea în sine a durat o ora si jumatate si, probabil, ar fi durat mai putin daca el nu ar fi avut dificultati cu pronuntia corecta a anumitor silabe ori litere.

„Norocul meu e ca m-a ajutat Mihaela, care vorbeste exceptional româna si engleza si care avea deja ceva experienta în domeniu. Totusi, n-am reusit nicicum sa pronunt corect litera «o», iar din cauza cuvântului «întoarceti», toti prietenii ma tachineaza. Dar nu ma deranjeaza, chiar ma amuza”, adauga barbatul.

Kovacs Hunor spune ca frazele de pe înregistrari au variatiuni de intonatie uneori nefiresti din cauza ca „bucati” din înregistrare au fost „taiate” pentru a putea fi apoi lasate la dispozitia softului sa le alature. „Am avut vreo patru pagini de citit, am facut- o cât se poate de corect, în mare masura si multumita Mihaelei, si cam asta a fost”, adauga Kovacs.

„Domnul Marcel” povesteste amuzat cum se cearta singur, în masina, atunci când indicatiile GPS-ului lasa de dorit.

„Când vreau sa ajung la o destinatie detaliata, folosesc un GPS cu harti i.GO si-l setez cu vocea mea. Mi se mai întâmpla uneori sa-mi fac mie reprosuri, uitând ca, de fapt, din GPS vocea mea e cea care se aude. În Viena, de exemplu, tot timpul am probleme. Asta este. Se schimba mai tot timpul câte un sens unic, mai apare câte un giratoriu. E bine însa. Când se supara câte un prieten, ma contacteaza sa-mi spuna ce-a patit. Ma bucur însa ca asa mai tinem si noi legatura”, conchide Kovacs Hunor.
Greu de recunoscut
În schimb, Mihaela Popa nu foloseste softul la care a contribuit, fiindca i se întâmpla sa ajunga destul de rar în Europa si în România.

„Dupa ce am facut înregistrarile, am rugat câtiva colegi de serviciu din Budapesta sa asculte vocea «Ioana» în timp ce vorbeau cu mine. Niciunul nu si-a dat seama ca e vocea mea si aproape niciunul nu m-a crezut când i-am spus. Mai nou, mi-au spus niste prieteni «Esti vedeta în România, ca Ioana». Am auzit de la ei ca am trimis pe cineva pe un drum forestier în Franta, iar acea persoana n-a fost prea bucuroasa. Sunt si eu curioasa sa aflu ce cred soferii despre «doamna Ioana». Înjuraturile nu ma deranjeaza, pentru ca înteleg frustrarea pe care o simti când vocea din dispozitiv nu îti spune ce ai nevoie”, povesteste „Ioana”.
Mihaela Popa adauga ca s-a oferit sa înregistreze vocea din GPS pentru ca avea deja experienta în domeniu, mai ales ca în anii 2002 si 2003 a înregistrat manuale universitare si alte materiale pentru studenti cu handicap, la Universitatea din Limerick (Irlanda), unde a studiat o perioada.
ISTORIC
Ajutor de la un prieten
Softurile i.GO vândute în România au fost realizate de firma ungara Nav&Go, în colaborare cu Suncart Cluj–Napoca. Firma clujeana a livrat hartile pentru România si a ajutat producatorul sa gaseasca vocile pentru soft.
„Era prin 2005 când a trebuit sa gasesc repede pe cineva care vorbeaste bine si româneste, si ungureste. În plus, acea persoana trebuia sa aiba si o voce placuta. Primul la care m-am gândit a fost Hunor. Suntem prieteni si am fost colegi în facultate, la Cluj. El era deja în Budapesta, l-am rugat sa mearga la Nav&Go, iar mai departe lucrurile au mers bine”, povesteste Simon Andras, administratorul Suncart. Simon mai spune ca se întâlneste destul de des cu Hunor, care si-a facut si abonament la meciurile CFR Cluj.

„DOMNUL MARCEL”

Cariera într-o companie din Budapesta
Kovacs Hunor are 32 de ani si s-a nascut la Cluj-Napoca.
În 2001, imediat ce a terminat Facultatea de Matematica si Informatica de la Universitatea „Babes–Bolyai”, a plecat în Ungaria, considerând ca are perspective mai bune de a-si contrui o cariera.
S-a angajat ca inginer IT într-o companie care produce si întretine call-centeruri. Timp de cinci ani, a lucrat la mai multe proiecte pentru clienti din toata lumea.
Apoi a devenit consultant, iar acum conduce Departamentul de service al companiei respective.
În plus, urmeaza un masterat de afaceri la Universitatea Central Europeana din Budapesta.
Vine în România o data la câteva luni, mai ales în orasul natal, Cluj–Napoca.

„DOAMNA IOANA”

Account manager la Yahoo!
Mihaela Popa s-a nascut la Brasov, în 1981, iar în 2000 a plecat sa studieze în strainatate.
Între 2000 si 2004 a învatat la Universitatea Americana din Bulgaria, în paralel urmând si cursuri la Universitatea din Limerick, Irlanda (2002), si la European College of Liberal Arts din Berlin, Germania (2002-2003).
În 2005, a absolvit un master în Relatii Internationale la Universitatea Central Europeana din Budapesta, Ungaria, dupa care s-a angajat ca scriitor tehnic pentru o companie de voice-over IP.
În 2006 s-a mutat, pe acelasi post, la o companie ce a fost cumparata de Yahoo! în 2008. În prezent, Mihaela lucreaza ca trainer si account manager la filiala Yahoo! din Boston.

Sursa: Evenimentul zilei

One Response to Ioana si Marcel din "iGo 8"

  1. Multumesc pentru timpul acordat.

Leave a Reply to Ionescu Madalina Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Blue Captcha Image
Refresh

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>