Gps si radar la pachet de la ESCORT
Creatorii de accesorii auto de la Escort au anunţat că au dezvoltat primul detector de radar cu GPS integrat. Acesta se numeşte Passport iQ şi îndeplineşte atât funcţia de detector de radar, cât şi funcţia de GPS 3D cu avertizare pentru camerele fixe de măsurare a vitezei. Sistemul arată mai degrabă a unitate GPS decât a detector de radar şi reprezintă ceea ce îşi doreau mulţi şoferi care parcurg semnificativ de mulţi kilometri pe drumurile patriei şi, de ce nu, pe drumurile din Europa. Noul sistem elimină necesitatea a două dispozitive, dar le-ar putea aduce amenzi şoferilor care îl folosesc pe post de detector de radar în ţările în care este interzis acest dispozitiv.
Cei de la Escort spun că noul lor dispozitiv detectează toate tipurile de radare şi chiar prezintă frecvenţa pe care transmit acestea. Clienţii pot să selecteze benzile de care nu au nevoie, pentru a elimina cu uşurinţă alarmele false. Noul sistem TSR al lui Passport iQ sortează în mod inteligent alarmele false printr-un software dezvoltat de cei de la Escort. Practic, detectorul de radar nu se va declanşa fără motiv în trafic, spun cei de la Escort.
Preţul unui asemenea dispozitiv este de 649 de dolari şi 95 de cenţi în Statele Unite ale Americii. Ne putem aştepta ca sistemul să debuteze în următoarele luni şi pe piaţa din Europa. Acesta are un afişaj LCD de 5 inch şi vine la pachet cu cablu USB, suport de montare, manualul utilizatorului, cablu de alimentare şi o licenţă de 90 de zile pentru Defender Database. Respectivul program reprezintă hărţi GPS pe care sunt montate camerele radar fixe din anumite ţări.
Sursa: automarket.ro
Leave a Reply