Cel mai mare pod natural rutier funcţional din Europa se află în România
Podul Natural de la Ponoarele, supranumit “Podul Lui Dumnezeu”, este singurul pasaj natural rutier funcţional la nivel naţional, traversat de DJ 670 (Baia de Aramă-Drobeta Turnu-Severin).
Formaţiunea este un vestigiu al Peşterii Podului, rezultat prin surparea tavanului acesteia. Podul Lui Dumnezeu este cel mai mare pod natural din România şi al doilea din Europa, având 30 de metri lungime, 13 metri lăţime şi 9 metri grosime), însă este singurul din lume deschis traficului rutier, inclusiv cel de mare tonaj, potrivit Wikipedia.
Din punct de vedere petrografic, prezintă o structură masivă de calcare stratificate în bancuri de 1-2 metri, arcada din aval aflându-se într-o stare de conservare mult mai bună decât cea din amonte.
Legende
Din bătrâni se povestește că, aici locuia Dracul, oamenii rugându-se lui Dumnezeu să-i scape de el. Atunci, Dumnezeu, a lovit cu palma în tavanul peșterii, unde locuia Diavolul, care s-a prăbușit peste intrare. Dar Dracul a scăpat, ieșind pe cealaltă gură a peșterii și s-a agățat cu ghearele de vârful Dealul Peșterii. Dracu s-ar fi urcat apoi pe o stâncă, ce-i poartă numele: Stânca Dracului.
Altă legendă spune ca podul ar fi fost construit de Dumnezeu pentru ca Sfântul Nicodim să treacă prin Tismana după ce oamenii l-au alungat din comună, punându-i în traistă o găină cu gâtul tăiat, o pâine și un cuțit, acuzându-l de furt Pe la anul 1370, călugărul era în căutarea unei cascade care i s-a arătat în vis și deasupra careia trebuia să construiască o mănăstire. Din Ponoarele, a plecat la Tismana, unde a ridicat mănăstirea (Mănăstirea Tismana). Înainte de a pleca, el a blestemat apa de la Ponoarele, să fie fără pești și să o înghită pământul. Și chiar așa s-a întâmplat, pentru că pe cursul ei s-au construit 8 mori,iar în ea nu trăiește nici un pește.
O altă legendă spune că podul a fost construit de Hercule.
Leave a Reply